Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un urs a îngrozit locuitorii de la marginea orașului Târgu Mureș. Nici petardele nu-l mai sperie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un urs coborât în căutarea hranei a băgat spaima în locuitorii de la periferia municipiului Târgu Mureș. Sălbăticiunea și-a făcut apariția de mai multe ori în ultimele săptămâni, atrasă de stupii din curte.

 

Oamenii au încercat să-l alunge cu petarde, dar animalul înfometat se lasă greu convins. Doar câinii îl mai țin la distanță...

Ursul de câteva sute de kilograme a băgat spaima în localnici, după ce și-a făcut apariția lângă casele de la marginea orașului, nu departe de cartierele de blocuri. Ultima dată, câţiva bărbați au încercat să-l alunge cu petarde.

„De trei ori a venit, a fugit câinii după el” spune o localnică.

Localnic: „La stupi, aici, la vecin, anul trecut a fost. De două ori i-a făcut praf stupii.”

Citește și
Orașul care a introdus urși uriași de pluș în transportul public. Care este motivul
Orașul care a introdus urși uriași de pluș în transportul public. Care este motivul

Ursul nu se lasă alungat ușor.

Reporter: Se sperie de petardă? Localnic: Nu, nu, deloc. S-a pus în fund şi s-a uitat la noi, nu a avut nici o treabă. Nu avem ce face, nu ne mai putem feri de ei, hai că a fost de două săptămâni dar şi acum... eu nu am văzut urs 50 de ani pe aici.”

„Absolut anormal, nu avem siguranţa să mergem la toaleta asta din spate” spune altcineva.

Oamenii au sunat la 112, dar ursul deja se refugiase în pădure până să vină poliţiştii şi jandarmii. Gospodarii își pun speranța în câinii care dau alarma ori de câte ori fiara se apropie.

Oamenii cer ca sălbăticiunea să fie capturată şi dusă în altă zonă, mai ales că în cartierul lor sunt multe familii care au copii mici.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult