Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tren a luat foc în mers, în Bistriţa-Năsăud. 20 de călători au fost evacuaţi

Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un tren, în judeţul Bistriţa-Năsăud.  

„Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren pe raza localităţii Cociu. Din primele informaţii incendiul se manifesta la două vagoane”, a transmis, marţi, ISU Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a precizat că, în momentul izbucnirii incendiului, trenul se afla în mişcare.

„În tren se aflau 20 de persoane care au fost evacuate, acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, au mai precizat pompierii, intervenţia fiind în plină desfăşurare.

Este vorba despre un tren cu patru vagoane, operat de CFR Călători, care mergea de la Galați la Cluj-Napoca. Incendiul s-a produs la vagonul al doilea.

„Din primele informații de la personalul CFR Călători prezent la fața locului, cea mai probabilă cauză este o sursa externă vagonului, începutul incendiului fiind semnalat în zona cabinei WC. A fost solicitată intervenția pompierilor”, a transmis CFR Călători.

Călătorii vor fi preluați cu mijloace auto, puse la dispoziție de CFR Călători, spre destinațiile dorite. De asemenea, CFR Călători va asigura produse preambalate și băuturi calde pentru călători.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult