Un tânăr de 23 de ani a murit după ce s-a urcat la volan fără să aibă permis, în Brăila. Mașina e a iubitei însărcinate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Accidentul s-a petrecut duminică după amiază, pe un drum comunal, între localitățile Cuza Vodă și Salcia Tudor.
Martorii spun că tânărul de 23 de ani a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei, iar mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat de mai multe ori.
Un trecător a sunat la 112 și, spre locul accidentului, a fost direcționată o ambulanță și elicopterul SMURD de la Galați. Tânărul a fost preluat de urgență cu elicopterul, dar a murit pe drumul spre cel mai apropiat spital.
Polițiștii au aflat că nu avea permis de conducere, iar mașina îi aparținea iubitei lui, însărcinate.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.