Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr care hărţuia femei pe stradă, reţinut pentru agresiune sexuală, în Argeș

Un tânăr din comuna argeşeană Poiana Lacului, suspectat că a hărţuit mai multe femei în locuri publice, a fost reţinut de poliţişti.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, miercuri, că suspectul este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi agresiune sexuală, informează Agerpres.

"Din cercetări s-a stabilit că, în perioada august 2020 - august 2021, cel în cauză ar fi avut manifestări de natură sexuală explicite, în locuri publice, iar în două dintre situaţii ar fi abordat persoane de sex feminin în apropierea cărora se manifesta. În cursul zilei de 31 august a.c., cel în cauză a fost identificat pe raza localităţii de domiciliu", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului au pus în executare mandatul de aducere, suspectul fiind condus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, pentru audieri.

"După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive", precizează IPJ Argeş.

Citește și
femeie rucsac sange
O femeie este căutată după ce a aruncat la gunoi un rucsac murdar de sânge și cu rămășițe umane în el

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult