Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr a transmis pe Facebook cum bea la o petrecere. S-a urcat la volan, apoi a murit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Inconștiență și teribilism cu sfârșit tragic pe o șosea din județul Maramureș. Un tânăr de 25 de ani s-a filmat pe Facebook cum consumă alcool la o petrecere, după care s-a urcat la volan.

La scurt timp, cu o viteză uimitoare, a intrat direct într-un stâlp. Deși a fost transportat de urgență la spital, medicii nu l-au mai putut salva.   Joi seara, tânărul de 25 de ani a intrat live pe Facebook și s-a filmat în timp ce consuma alcool. Puțin după miezul nopții acesta s-a urcat la volan, iar în localitatea Miresu Mare a intrat direct într-un stâlp de pe marginea drumului.

Impactul violent a fost surprins pe camerele de supraveghere din zona. În imagini se observă și cum tânărul gonea pe șosea cu o viteză uimitoare și efectiv nu a mai avut control asupra volanului. În toiul nopții, bubuitura a alertat localnicii care au și sunat imediat după ajutoare.

Șoferul a fost scos dintre fiarele contorsionate și transportat de urgență la spitalul din Baia Mare. Avea multiple traumatisme și o hemoragie puternică. Din nefericire, doctorii nu l-au mai putut salva. Tânărul era căsătorit și recent devenise și tată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult