Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer prins băut când circula cu viteză a vrut să-i dea polițistului 200 de euro, dar nu a decurs așa cum se aștepta

Un şofer din Mediaş, care circula cu viteză şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost reţinut, apoi s-a dispus cercetarea lui sub control judiciar, după ce a încercat să mituiască un poliţist, pentru ca acesta să nu ia măsurile legale.

Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu se arată că duminică dimineaţă, şoferul de 29 ani a încercat să dea mită 200 Euro unui agent de poliţie.

"Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual, rezultă că în dimineaţa zilei 10.09.2023, inculpatul a remis suma de 200 de euro cu titlu de mită unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Mediaş pentru a-l determina pe acesta să nu îşi îndeplinească corespunzător îndatoririle de serviciu, în sensul de a nu lua măsurile legale pentru faptul că a condus pe drumurile publice, în municipiul Mediaş, un autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având o viteză de 112 km/h, în condiţiile unei limitări a regimului de viteză la 50 km/h. De asemenea, în încercarea de a scăpa de urmărirea agenţilor de poliţie, inculpatul a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, pe linie continuă. Ulterior testării cu aparatul etilotest poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.penal", se arată în comunicatul citat, transmite Agerpres.

În cursul zilei de duminică, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea bărbatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, iar luni procurorul a luat faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, mai precizează sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult