Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer drogat și cu permisul suspendat a fost prins în Brașov. Ce au găsit polițiștii în mașina lui

Un bărbat de 37 de ani a fost prins la volan de poliţiştii din Braşov, deşi nu avea dreptul de a conduce şi a fost testat pozitiv la substanţe interzise. De asemenea, în maşină s-au găsit substanţe care cel mai probabil sunt droguri.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov- Biroului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce au oprit şi controlat în trafic, un autoturism care circula pe bulevardul Gării din municipiul Braşov, scrie News.ro.

„Poliţiştii au constatat că bărbatul, de 37 de ani, se afla la volan deşi nu avea dreptul de a conduce autovehicule, întrucât anterior săvârşise o altă abatere la regimul rutier. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, a transmis, luni, IPJ Braşov.

Au fost prelevate probe biologice pentru a se stabili cu exactitate dacă bărbatul a consumat droguri, mai scrie sursa citată.

„Totodată, în urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit, în autoturismul condus de bărbat, mai multe fragmente vegetale, de culoare verde-olive, cu aspect şi miros specific unor substanţe interzise, fiind înfăşurate în folie de staniol”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
politie
Urmărire ca-n filme în Alba. Un șofer beat și posibil sub influența unor substanțe psihoactive a fost reținut de polițiști

Poliţiştii au sesizat DIICOT cu privire la substanţele găsite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult