Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer a atacat un polițist, în Craiova, și apoi a fugit. În scurt timp s-a predat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un polițist din Craiova a fost atacat de un șofer care a încălcat legea. Individul nu a oprit la semnal, iar oamenii legii au pornit după el. Încolțit, fugarul l-a rănit pe unul dintre agenți în zona capului.

Deși cei de la Rutieră au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, bărbatul a dispărut.

În cele din urmă, s-a predat și a fost audiat de anchetatori.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani conducea o maşină pe Centura de Nord a Craiovei şi, la un moment dat, a efectuat o depăşire neregulamentară, chiar în apropiere de un echipaj de poliţie. Bărbatul nu a oprit la semnalele agenţilor, aşa că oamenii legii au pornit pe urmele lui. Iar când au reuşit să blocheze autoturismul, fugarul a reacţionat violent.

Cristian Bâtica, poliţist rănit: "A aruncat cu un telefon către mine, m-a lovit foarte tare aici, la frunte, am rămas un pic ameţit, a venit, m-a lovit cu pumnul, m-am dezechilibrat, am căzut, el a fugit, m-am ridicat, am scos armamentul din dotare, l-am urmărit, l-am somat, am tras 5 focuri în aer şi a dispărut."

Agentul rănit în vârstă de 29 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean din Craiova pentru îngrijiri medicale.

Între timp, conducătorul auto, care, după atac, a dispărut, s-a prezentat la poliţie, însă nu şi-a motivat gestul.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În maşina condusă de individ se afla şi o tânără în acele clipe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult