Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un portofel pierdut în anii '50 a ajuns, din nou, la proprietara lui. Reacția femeii de 85 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

O banală renovare într-o școală din statul american Virginia a scos la iveală un portofel pierdut în anii '50.

Reprezentantii școlii au reusit să găsească și proprietara: o fostă elevă, care are acum 85 de ani. Femeia a fost extrem de incantată să reintre in posesia obiectelor care îi aduc aminte de adolescență.

Dărâmarea unor pereţi din școală a scos la lumină obiectul pierdut acum 70 de ani. În interior se aflau, în stare foarte bună, mai multe obiecte.

Steve Pappas, reprezentant al şcolii: „Este un calendar din 1951. Câteva timbre minunate cu Moș Crăciun, din 1951. Sunt două fotografii cu oameni importanţi pentru ea”.

Și o bucată dintr-un ziar, cu versurile poetului James J. Metcalfe: o rugăciune pentru „Jimmie” unul dintre militarii marinei Statelor Unite.

Steve Pappas, reprezentant al şcolii: „Scrie: Doamne, ai grijă de Jimmy al meu şi de uniforma lui de marinar”.

Un carneţel albastru, în care sunt notate mai multe nume şi adrese, a făcut ca acest portofel plin de amintiri să ajungă din nou la proprietar. Femeia, care are acum 85 de ani, locuieşte la peste 800 de kilometri distanţă de şcoala unde şi-a petrecut anii de liceu. Îşi aminteşte perfect ziua în care şi-a pierdut portofelul. S-a întâmplat când juca basket, în sala de sport.

Ester French, proprietara portofelului: „Era acolo o bordură pe care mi-am aşezat portofelul, iar când m-am întors să-l iau, nu mai era. Dar era o gaură în spatele acelei borduri, unde se pare că ar fi căzut portofelul. A fost absolut şocant când am aflat de el. Este surprinzător şi interesant, în acelaşi timp”.

Femeia este încântată că obictele din portofel s-au păstrat atât de bine şi îi aduc aminte de perioada adolescenţei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult