Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un piteştean a devastat o parcare, folosind un semn de circulaţie. Ce a pățit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat de 54 de ani din Piteşti se află sub control judiciar timp de 60 de zile după ce a distrus maşina unui vecin în timpul unui scandal pentru locurile de parcare din faţa blocului.

Cineva a surprins de la etaj întreaga scenă: înarmat cu o ţeavă, individul a spart luneta maşinii şi a ameninţat că-l zdrobeşte şi pe proprietar.

Fără nicio ezitare, bărbatul înarmat cu piciorul unui indicator rutier a spart luneta maşinii vecinului care l-a enervat. Conflictul nu s-a oprit aici, ba chiar părea că poate oricând lua o şi mai mare amploare. Bărbatul înarmat cu ţeava metalică a fost cât pe ce să-l lovească şi pe vecinul său.

Suspectul susţine că a fost provocat şi că a vrut să se apere, fiind grav bolnav.

Suspect: "Un vecin m-a provocat la scandal, m-a lovit, m-a dat jos şi eu fiind bolnav grav, psihic şi având o hepatită cronică şi boli cardiace m-am speriat şi de frică am luat o bară de la o parcare şi n-am ştiut ce fac, am lovit luneta".

Citește și
scandal, ploiesti, magazin,
Scandal într-un magazin: Un client a reclamat că șoriciul e spălat cu detergent

Un agent de poliţie care se îndrepta spre serviciu a intervenit în conflict. Şi-a chemat în ajutor colegii şi agresorul a fost încătuşat. Apoi a fost reţinut pentru 24 de ore.

Ag. șef adj. Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeş: "Bărbatul este acuzat de infracţiune de distrugere şi tulburarea ordinii şi a liniştii publice."

Poliţiştii spun că bărbatul de 54 de ani fusese cu o zi înainte amendat cu 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice tot din cauza unui scandal cu vecinii.

Oamenii povestesc că el ocupa mai multe locuri de parcare, fără plată, cu maşini vechi pe care nu le foloseşte şi în mai multe rânduri i-au cerut să le facă loc şi altora.

De fiecare dată însă, el le-a replicat foarte nervos, iar după ce a fost amendat, şi-a vărsat of-ul pe maşina vecinului.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult