Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pacient din Botoșani s-a internat în spital cu arma la el. Unde o ascunsese

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost alertă miercuri dimineaţă la Spitalul Judeţean din Botoşani. Curtea unităţii medicale a fost împânzită de poliţişti şi jandarmi, după ce fiica unui pacient a anunţat personalul că tatăl ei este înarmat cu un pistol cu bile.

 

Agenţii au reuşit să găsească arma, înainte să se întâmple o tragedie. Femeia le-a spus apoi medicilor ca bătrânul de 70 de ani suferă, de ceva vreme, de demență senilă şi că ea ar fi cerut poliţiei să îi ia pistolul tatălui său, dar fără succes.

Bărbatul de 70 de ani este din din Vatra Dornei, dar a venit marți în vizită la Botoşani, la un frate. Aseară i s-a făcut rău şi a fost transportat cu ambulanţa la spital, iar medicii l-au internat la Cardiologie. Când rudele au venit de dimineaţă în vizită la el, au găsit la el, un pistol cu bile, neletal.

Au alertat imediat asistentele, care au sunat la 112. Jandarmii şi poliţiştii sosiţi în grabă, care au ridicat arma pentru cercetări.

Citește și
Șoferiță amenințată cu pistolul de 2 indivizi mascați, pe o stradă din Cluj
Șoferiță amenințată cu pistolul de 2 indivizi mascați, pe o stradă din Cluj

Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Botoşani: "Venind fiica dumnealui, i-a găsit un pistol cu bâle şi un briceag la dumnealui. Din discuţia cu familia, am înţeles că el este diagnosticat cu o tulburare psihotică pe fenomen de dementă mixtă din martie 2006. Este în tratament de la Institutul de la Bucureşti."

Poliţiştii de la Botoşani l-au amendat pe bărbat pentru port ilegal de armă şi i-au anulat permisul de port-armă pe o perioadă de doi ani.

Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani: "Arma se afla depozitată într-un dulap din salonul unde se afla bărbatul. Acesta nu a provocat scandal şi nu a folosit în vreun fel pistolul respectiv."

Rudele spun că de câţiva ani au anunţat autorităţile şi au cerut să-i fie confiscata arma bărbatului, însă fără vreun efect.

Medic Bogdan Alexandroaie: "Din momentul diagnosticării, familia a anunţat poliţia că el nu mai este capabil şi nu mai are voie să poarte arma. Fata dumnealui declară că inclusiv cei de la Neurologie de la Vatră Dornei a anunţat poliţia în momentul respectiv şi chiar ea personal a anunţat poliţia."

Poliţiştii de la IPJ Suceava susţin că bărbatul este deţinător de permis de port armă din 2011, şi l-a reinoit în 2016. Atunci la dosar a fost depus un aviz psihologic prin care bărbatul era declarat apt pentru a purta arma, spun agenţii.

Totuşi, se fac verificări acum, pentru a se stabili dacă există vreo sesizare cu privire la starea de sănătate a bărbatului, şi dacă familai lui a cerut în scris retragerea permisului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult