Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un nou deces provocat de virusul West Nile în România. Măsurile anunțate de autorități

O femeie de 64 de ani din localitatea Mihăileşti a murit recent la Spitalul ”Victor Babeş” din Bucureşti, DSP Buzău confirmând, marți, că aceasta era infectată cu virusul West Nile.

Potrivit medicului epidemiolog Carmen Scântei de la Direcţia de Sănătate Publică Buzău, rezultatul analizelor, venit marţi, arătă că femeia a murit din cauza unei infecţii cu virus West Nile, fiind primul caz de acest gen din judeţul Buzău.

Odată cu confirmarea primului deces cauzat de virusul transmis de ţânţari, autorităţile de sănătate publică trebuie să ia o serie de măsuri, informează News.ro.

În primul rând, la centrul de recoltare a sângelui nu vor mai fi primiţi localnici din zona Mihăileşti, de unde provine victima. În al doilea rând, primăriile au fost somate de DSP să intensifice acţiunile de stârpire a ţânţarilor, iar medicii de familie vor intensifica acţiunile prin care vor încerca să-i determine pe oameni să şi ia toate măsurile pentru a nu fi înţepaţi de ţânţari.

La finele săptămânii trecute, o femeie de 64 de ani din Mihăileşti, judetul Buzau, a ajuns la Spitalul Judeţean cu febră mare şi stare generală proastă. A fost internată initial pe Secţia Medicală, după care a fost transferată la Terapie Intensivă pentru ca în scurt timp să fie transferată la Spitalul ”Victor Babeş” din Capitală unde a murit.

Citește și
tantar
Crește numărul cazurilor de infecţie cu virusul West Nile. Unde s-a înregistrat virusul

Femeia a suferit o meningoenecfalită declanşată de infecţia cu virus West Nile, transmis de ţânţar.

Este al doilea deces cauzat de virusul West Nile, după unul înregistrat recent în Călăraşi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult