Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un moldovean a fost condamnat în Italia după ce a fost prins construind un tanc. Voia să dărâme Guvernul de la Roma

Un inginer moldovean a fost condamnat în Italia la 3 ani de închisoare pentru fabricare de armament, după ce a fost prins construind un tanc, alături de membrii unei grupări secesioniste care dorea reapariția statului Republica Veneția.

 

Alexandru Budu, un inginer din Republica Moldov stabilit în Cremona, a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a fost prins construind un tanc alături de șase italieni, scrie Il Fatto Quotidiano.

Bărbații erau membrii unei grupări secesioniste care își dorește reapariția statului Republica Veneția.

Aceștia au fost arestați în momentul în care fabricau două tunuri pe care urmau să le amplaseze pe un buldozer cu șenile.

Secesioniștii nu au putut fi acuzați de terorism pentru că buldozerul acoperit cu o armură nu avea caracteristicile unei arme de război.

Citește și
politist italia si copilul unei femei internate
Gest emoționant în Italia. Un polițist a îngrijit un copil rămas singur

Tancul improvizat a putut fi însă considerat armă comună, suficient pentru ca cei șapte bărbați să fie condamnați pentru fabricarea de armament.

 

Ce a fost Republica Veneția

 

Republica Venețiană a fost un stat cu capitala la Veneția, în nord-estul Italiei.

Formațiunea statală a existat timp de un mileniu, din secolul al șaptelea până la 1797.

Denumirea oficială a fost „Serenissima Repubblica di Venezia” („Republica cea mai liniștită de la Veneția”, în venetă „Serenìsima Republica Veneta” sau „Republica de Venesia”) și a fost adesea menționată ca La Serenissima, cu referire la titlul său ca cea mai liniștită dintre republici.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult