Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un marinar de 62 de ani este cercetat penal după ce a furat motorină de pe o macara care aparţine firmei la care lucrează

Un bărbat de 62 de ani este cercetat penal pentru furt, fiind suspectat că a furat motorină de pe o macara plutitoare care aparţine firmei la care lucrează. Macaraua era în Portul Constanța pentru lucrări de mentenanţă.  

„La data de 23 martie a.c., în jurul orei 22.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia de Poliţie Port au identificat un bărbat, de 62 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, la data respectivă, acesta ar fi sustras 20 de litri de motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanţa pentru lucrări de mentenanţă”, a transmis, duminică, IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că bărbatul este angajat, în funcţia de marinar, al societăţii comerciale care deţine utilajul respectiv.

„Cantitatea de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a mai transmis sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult