Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un cuțitar din Botoșani a fost arestat după ce a amenințat două fete

Un tânăr de 27 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv după ce a urmărit două adolescente şi ar fi ameninţat un alt adolescent chemat în sprijinul acestora, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Potrivit sursei citate, în momentul în care a urmărit cele două fete, de 18 şi, respectiv, 15 ani, tânărul avea asupra sa şi două cuţite, relatează Agerpres.

Iniţial, faţă de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, dar, ca urmare a încălcării acesteia, oamenii legii au cerut instanţei arestarea preventivă.

Tânărul din localitatea Avrămeni este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 15 octombrie acesta a urmărit două tinere de 18, respectiv 15 ani din municipiul Botoşani şi ulterior a adresat ameninţări cu acte de violenţă unui minor de 17 ani, chemat în ajutor de acestea. În momentul comiterii faptei, tânărul de 27 de ani avea asupra sa două cuţite”, susține un oficial al Poliției din Botoșani.

Citește și
Camion Marea Britanie - 2
Camionul cu 39 de morți. Poliţia britanică crede că toate victimele sunt vietnameze

„În perioada în care acesta s-a aflat sub măsura controlului judiciar, a fost monitorizat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare, care au stabilit faptul că bărbatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile prevăzute de lege, motiv pentru care au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani", a adăugat oficialul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult