Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un băiat de 9 ani din Galați a fost lovit de o creangă ruptă de vânt. „I-a căzut undeva pe față”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ghinion teribil pentru un băiat de 9 ani din Galați, care a fost lovit de o creangă ruptă de vânt, dintr-un copac.

Copilul, care mergea cu mama și frățiorul mai mic, către medicul de familie, a căzut pe trotuar. Iar un trecător a chemat amulanta, care l-a transportat la Spitalul de Pediatrie. Poliția anchetează incidentul, iar primăria a dat explicațîi despre arborii bătrâni netoaletati, care pot deveni extrem de periculoși.

Incidentul s-a petrecut, joi la amiază, pe un bulevard aflat în curs de reabilitare. Mama mergea de mâna cu baietelul mai mic, de șase ani, iar cel de nouă ani se afla la câțiva metri în spate. Din cauza vântului care a bătut cu peste 20 de kilometri pe oră, în rafale, o creangă a unui plop bătrân s-a desprins și l-a lovit pe copilul mai mare.

Aurelian Dajboc, asistent Serviciul de Ambulanță Galați: "Copilul efectiv a căzut pe caldarâm, cu sticla în mâna, l-am găsit acolo. Creangă era de un diametru de vreo 15 centimetri, aproximez eu, și o lungime de un metru și jumătate. Și a căzut de la undeva aproximativ 10-15 metri".

Anca Sterian, mama copilului: "Doamne ferește, dacă cădea pe cel mititel, cred că… Dacă cel mare, are 45 de kilograme și l-a doborât la pământ".

Un trecător a oprit mașina pentru a-l ajută pe copil și a sunat la 112.

Dr. Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanță Galați: "Suferise un tarumatism cranio-facial. Practic, creanga i-a căzut undeva pe față, în partea anterioară, lovind nasul. Avusese și un epistaxis, o sângerare pe una din nări".

Dr. Iuliana Moraru, Spitalul de Pediatrie Galați: "Este echilibrat, puțin speriat, cu niște escoriatii minore, un traumatism minor de piramidă nazală".

Medicii l-au internat pe băietel, mai ales că mama se îndrepta împreună cu cei doi copii spre medicul de familie, pentru că erau răciți și aveau febra. Locuitorii din zona spun că de vină nu ar fi doar vântul. Din plopul respectiv, au mai căzut crengi și oamenii au anunțat primăria.

"S-au făcut sesizări. Au venit, au toaletat un pic pe-aicea, au plecat și n-au terminat ce au avut de făcut", a declarat un martor.

Petrică Pațilea, purtător de cuvânt Primăria Galați: "Este un accident regretabil, o situație excepțională generată de vântul foarte puternic din aceste zile. Menționăm că se fac zilnic fasonari și tăieri de crengi și arbori uscați".

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult