Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un copil de 6 ani și-a salvat tatăl de la moarte, după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz impresionant, miercuri dimineaţă, în Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Un copil de 6 ani şi-a salvat tatăl de la moarte, după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de flăcări.

Omul, sudor de meserie, venise din schimbul trei şi dormea adânc. Băiatul se uita liniştit la televizor şi când a simţit miros de fum şi a vazut flăcările nu a fugit din casă, ci şi-a strigat tatăl până l-a trezit.

Vecinii au auzit şi ei ţipetele băiatului, şi-au dat seama de pericol şi au chemat imediat pompierii.

Bărbatul, de 36 de ani, povesteşte că muncise toată noaptea şi era foarte obosit. Copilul se uita la televizor, iar la un moment dat a văzut cum iese un fum gros din camera alăturată. În scurt timp vâlvătaia a cuprins întreaga casă.

Abia trezit din somn, omul a scos copilul din casă şi a încercat să stingă flăcările cu zăpadă.

Citește și
Incendiu Bistrita Nasaud
Familie din Bistrița, pe drumuri după ce un incendiu s-a extins și la casa lor

Bărbatul a suferit arsuri pe faţă şi pe mâini şi a fost transportat cu ambulanţa la spitalul din Găeşti, unde medicii i-au acordat îngrijiri. A refuzat însă să rămână internat şi s-a întors acasă pentru a-şi mai recupera câte ceva din bunuri.

Pompierii au reuşit să înlăture la timp pericolul şi au stins focul. Oamenii nu mai au însă nimic. Locuiau cu chirie, iar acum au rămas şi fără haine, aparatură şi alte bunuri, care au ars în incendiu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult