Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un copil de 3 ani și mama sa, răniți într-un accident pe DN 1. Unul dintre șoferi consumase alcool | FOTO

O femeie de 27 de ani şi fiica acesteia, de 3 ani, au fost transportate la spitalele din municipiul Sibiu, după ce au fost rănite într-un accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 1, la Hula Bradului, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

„Pompierii sibieni au intervenit la un accident rutier produs pe DN 1 la Hula Bradului. Au fost mobilizate la faţa locului trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere şi una de primă intervenţie. Echipajele medicale au evaluat medical cinci persoane adulte şi una minoră. În urma evaluării medicale o femeie în vârstă de 27 de ani prezenta un traumatism abdominal, iar fiica acesteia, în vârstă de 3 ani, un traumatism cranio-facial. Acestea au fost transportate la CPU Luther, pentru îngrijiri de specialitate. Restul persoanelor au refuzat transportul la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Din primele investigaţii efectuate la locul producerii accidentului, poliţiştii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din judeţul Covasna, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Braşov de un bărbat de 28 de ani, din judeţul Vaslui, în care se aflau femeia şi fetiţa.

Şoferul din judeţul Covasna care a pătruns pe contrasens nu consumase alcool, spre deosebire de cel din Vaslui, care a avut o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării alcoolscopice.

Traficul se desfăşoară îngreunat la locul accidentului, pe DN 1, Hula Bradului. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult