Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un complex comercial din Mureș s-a făcut scrum. Proprietarii micilor afaceri au pierdut totul în flăcări

Your browser doesn't support HTML5 video.

Incendiu de proporții, marți seară, în Târgu Mureș. Un complex comercial a fost cuprins de flăcări, iar tavanul acestuia s-a prăbușit.

Pompierii au fost nevoiți să intervină cu aparate de respirat din cauza fumului foarte dens.

În centrul comercial erau amenajate zeci de standuri, dar și un depozit în care se aflau alimente, haine și materiale din plastic.

Pompierii din Târgu Mureş au fost alertaţi după ce flăcările au cuprins un centru comercial. Aceștia spun că incendiul a pornit de la depozitul de mărfuri. Focul a cuprins iniţial standurile din interior. Intervenţia a fost îngreunată de fumul foarte dens care a cuprins complexul.

Dan Petru Daniel, purtător de cuvânt ISU Mureş: „S-au deplasat de urgenţă la locul intervenţiei pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, aceştia au intervenit cu 3 autospeciale de stingere şi o autoscară mecanică și un echipaj de descarcerare a fost un mediu ostil. Incendiul s-a manifestat cu un fum foarte dens şi s-a putut interveni doar cu aparatele de aer comprimat.”

Citește și
Sute de prepelițe au murit arse într-un incendiu din Suceava
Sute de prepelițe au murit arse într-un incendiu din Suceava

După aproape şase ore de luptă cu incendiul în interior, flăcările au cuprins şi exteriorul complexului comercial. Locul este închiriat de zeci de comercianţi, care au tarabe cu mărfuri. Aceştia au venit într-un suflet, însă nu au putut intra în clădire.

„Avem stand aici. Veneam de la țară și lucrăm aici și zic hai să vedem ce, nu știm absolut nimica”

„Sus de la acoperiş se vedea tot, numai fum, zic, mă duc, poate ajut cu ceva, dar nu, au apărut maşinile, pompierii și m-am retras” spun oamenii care au mici afaceri acolo.

În complexul comercial se aflau standuri cu alimente, haine, dar şi produse de uz casnic.

Comercianţii spun că incendiul ar fi pornit de la tabloul electric.

„De la tabloul de siguranţă, când l-au stins atunci a luat foc” . „La 4 jumate se ia curentul, zicea unul, care a ieşit ultimul, când a decuplat atunci s-a auzit o bubuitură de la tabloul electric” au explicat aceștia.

Nici o persoană nu a fost rănită. Miercuri, o comisie va încerca să afle cu exactitate cauzele incendiului. Se bănuieşte că pagubele sunt mari pentru deţinătorii celor peste 60 de standuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult