Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un buzoian a sunat la 112, spunând că e sechestrat, ca să vadă în cât timp e găsit de polițiști

Biroul de presă al IPJ Buzău a anunțat că Dispeceratul Poliţiei Buzău se confruntă, în ultima perioadă, cu numeroase apeluri false la 112, prin care se reclamă răpirea unor persoane, lipsirea de libertate sau sechestrarea.

Potrivit IPJ Buzău, într-un caz în care un tânăr a anunțat că soția sa a fost luată cu forța de pe stradă au fost mobilizaţi 60 de poliţişti cu 30 de autovehicule, timp de câteva ore, apelul dovedindu-se a fi fals.

"În ziua de 5 august a.c., un tânăr buzoian de 21 de ani a sesizat că soţia sa, în vârstă de 19 ani, a fost răpită de pe stradă, din dreptul locuinţei şi a fost forţată să se urce într-un autoturism. În urma sesizării au fost demarate de urgenţă verificări pentru clarificarea situaţiei, în activitate fiind angrenaţi peste 60 de poliţişti şi 30 de autovehicule. Autoturismul invocat de apelant a fost dat în atenţie inclusiv la nivel naţional. La scurt timp, tânăra în legătură cu care s-a sesizat răpirea a fost găsită, aceasta infirmând totodată cele sesizate de soţul său. Bărbatul de 21 de ani a fost sancţionat contravenţional conform OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă", a precizat sursa citată, informează Agerpres.

Conform IPJ Buzău, o altă situaţie a avut loc în ziua de 8 august, când un bărbat de 48 de ani din Râmnicu Sărat a sesizat prin apel la 112 că este sechestrat.

"Şi în acest caz poliţiştii s-au mobilizat de îndată pentru intervenţie, însă, în urma verificărilor, apelantul a fost găsit la domiciliu şi a menţionat că a apelat numărul unic de urgenţă doar pentru a cronometra în cât timp este găsit, acesta fiind sancţionat contravenţional conform actului normativ menţionat mai sus", a menţionat Biroul de presă al IPJ Buzău.

Citește și
apel la 112
Operator de la 112, suspendat după ce a jignit o femeie: „Ești nebună? Ești cu capul?”

Potrivit sursei citate, de la începutul anului până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost înregistrate peste 380 de apeluri nefondate, în urma cărora s-au aplicat 304 sancţiuni, cu precizarea că numărul unor astfel de sesizări a crescut în ultima perioadă.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult