Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat și-a înșelat iubita cu 127.000 de lei. Cum a determinat-o pe femeie să-i dea banii

Your browser doesn't support HTML5 video.

127 de mii de lei. Atât a costat-o pe o femeie de 32 de ani din București dragostea pentru un bărbat, care a profitat de ea.

Amorezul a păcălit-o să-i împrumute toate economiile ei și chiar să se împrumute pentru el la bănci.

Femeia credea că are lângă ea un specialist în investiții și nu un escroc.

Abia după un an și jumătate a decis să-l dea pe mâna poliției.

Povestea s-a încheiat cu o pereche de cătușe pentru bărbatul de 30 de ani, și cu acuzații serioase de înșelăciune și fals informatic.

Totul a început în octombrie 2021, însă în primăvara anului trecut, bărbatul a început să-i ceară femeii diferite sume de bani, din ce în ce mai mari. I-a spus iubitei că investește în piața de criptomonede și că ar avea un real succes.

Ca să o convingă, i-a arătat un document bancar prin care, chipurile, îi transfera iubitei în cont 50 de mii de lei.

Citește și
fernandoperezalgaba
Rămășițele unui celebru milionar în criptomonede, găsite într-o valiză de doi copii care jucau fotbal

Când și-a dat seama că actul era falsificat și că nu o să mai vadă niciodată banii împrumutați, femeia a intrat în panică. Acesta a fost și momentul în care a realizat că și povestea lor de dragoste este falsă, așa că l-a dat pe mâna poliției.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore, apoi a fost plasat sub control judiciar.

Dacă va fi găsit vinovat pentru înșelăciune, bărbatul riscă între șase luni și trei ani de închisoare, dar să nu uităm că dragostea e oarbă, iar Codul Penal prevede aici și împăcarea părților.

Totuși, amorezul și-a complicat și mai tare situația când a falsificat documente bancare, iar aici pedeapsa e de la unu la cinci ani, fară împăcare.

Inițial, Poliția Capitalei a transmis, într-un comunicat, că bărbatul ar fi înselat-o pe femeie cu peste 270.000 de euro.

„La data de 4 octombrie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 18 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic, prejudiciul creat fiind de aproximativ 276.000 de euro”, anunţă, luni, Poliţia Capitalei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult