Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat de 40 de ani a fost găsit mort pe o stradă din Sibiu

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, pe o stradă din Sibiu. El nu a fost identificat încă și pare să nu aibă un domiciliu, spune Poliția, potrivit News.ro.  

„La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană este decedată pe strada Arieşului din municipiul Sibiu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Sibiu, care au constatat că cele sesizate se confirmă”, a transmis, miercuri, IPJ Sibiu.

Identitatea persoanei nu a fost încă stabilită.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, cel mai probabil fără un domiciliu precizat. Din primele cercetări efectuate cu privire la circumstanţele în care a survenit decesul nu au reieşit indicii că bărbatul ar fi fost victima săvârşirii unei infracţiuni”, a mai transmis sursa citată.

Cadavrul a fost preluat de reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei.

Citește și
Fata disparuta
O fată de 11 ani aflată în excursie cu părinții a dispărut din camera de motel, în Craiova

Aceasta va stabili cauza decesului, dar nu este exclus ca bărbatul să fi murit din cauza frigului, temperaturile fiind sub zero grade la Sibiu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult