Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a plătit 1.800 de euro pentru un permis de conducere fals, dar a fost prins la frontieră. Ce le-a spus polițiștilor

Un bărbat cu dublă cetăţenie, română și moldovenească, a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași după ce a prezentat un permis de conducere fals, pentru care plătise 1800 de euro.

„În data de 31 iulie a.c., în jurul orei 19.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 32 de ani. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că lucrează în Germania şi motivat de faptul că avea nevoie de un permis de conducere european, a apelat la o şcoală de şoferi din Polonia, unde contra sumei de 1800 de euro a obţinut permisul de conducere”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult