Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a fost ucis de urs, în Mureș. Polițiștii l-au găsit mort, pe câmp

Un bărbat de 71 de ani din judeţul Sibiu care lucra ca îngrijitor la o stână din comuna Băgaciu a fost descoperit mort pe un câmp, prima ipoteză luată în calcul de autorităţi fiind atacul unui urs.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat joi că în cauză a fost deschis un dosar penal şi că se aşteaptă raportul medico-legal pentru stabilirea exactă a cauzei morţii.

"La data de 29 mai a.c., în jurul orei 18:00, Poliţia municipiului Târnăveni a fost sesizată, prin intermediul unui apel la 112, cu privire la faptul că pe un câmp aflat în extravilanul localităţii Băgaciu a fost identificată o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat trupul unui bărbat de 71 de ani, ce prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, produse de un posibil atac al unui animal sălbatic. Trupul neînsufleţit a fost preluat şi transportat în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul. De asemenea, în cauză, pentru asigurarea cadrului legal necesar continuării verificărilor, a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă, aflat sub supravegherea unităţii de parchet competente", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, potrivit Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult