Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a fost înjunghiat în parcarea unui supermarket din Sectorul 3 al Capitalei. Cine este agresorul

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost înjunghiat, duminică, în parcarea unui supermarket din Sectorul 3 al Capitalei. Agresorul a fost prins la scurt timp de poliţişti.

„La data de 17 septembrie 2023, în jurul orei 13.45, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 13 a fost sesizată cu privire la faptul că, în parcarea unui supermarket din Sectorul 3, în urma unui conflict spontan, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înțepător”, a precizat Poliţia Capitalei.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul secției și un echipaj de prim-ajutor. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

„La scurt timp, polițiștii Secției 13 au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, fiind condus la sediul secției. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB”, a mai tansmis sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult