Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un băiat de 16 ani din Vrancea a luat mașina părinților și s-a răsturnat cu ea. El și alți doi prieteni au fost răniţi | FOTO

Trei adolescenţi din Vrancea au fost răniţi, în noaptea de joi spre vineri, după ce unul dintre aceştia a luat autoturismul familiei pe care l-a condus pe DN 11A şi, după ce a pierdut controlul volanului, a lovit un copac şi s-a răsturnat.

"În cursul nopţii, în jurul orei 02,30, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DN 11A, sensul de mers Adjud-Oneşti. Poliţiştii rutieri au stabilit faptul că un minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Adjud, ar fi luat autoturismul aparţinând familiei pe care l-a condus pe DN 11A, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un copac, ulterior răsturnându-se. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care a condus autoturismul, precum şi a altor doi minori, de 14, respectiv 16 ani", se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, toţi cei trei adolescenţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. "Din accident au fost identificate trei victime de sex masculin, încarcerate, o victimă în vârstă de 16 ani inconştientă cu traumatism cranio-facial, victimă de 14 ani, conştientă cu traumatism facial şi membru inferior şi altă victimă 16 ani cu politraumatism. Toate victimele au fost transportate de la CPU Adjud şi ulterior preluate de echipajele SAJ şi transportate la Unitatea Primiri Urgenţe Focşani", a precizat SAJ Vrancea. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "vătămare corporală din culpă","conducerea unui vehicul fără permis de conducere" şi "furt în scop de folosinţă". 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult