Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un australian a murit în timp ce aștepta deschiderea granițelor ca să își revadă fiul

Un bărbat a murit în Australia în timp ce aștepta să se deschidă granițele între state, ca să își poată revedea fiul, relatează news.com.au.

Bărbatul de 78 de ani locuia de 14 săptămâni într-un parc de caravane din Tenterfield, în nordul statului New South Wales, alături de soție și de fiica lor.

Potrivit presei locale, aceștia încercau să se mute în Stanthorpe, din statul Queensland, ca să locuiască aproape de fiul cuplului. Însă în urmă cu mai puțin de două săptămâni, bărbatul a murit subit.

Bărbatul a aplicat în noiembrie pentru o derogare de la restricții, ca să poată să treacă granița dintre state, însă aprobarea a fost retrasă după o săptămână.

„Din câte știu eu, el aștepta de ceva vreme (derogarea) și era foarte stresat, așa cum suntem cu toții. Mi s-a spus că a fost foarte, de gândul că trebuie să plătească pentru un test PCR”, a declarat o femeie care l-a cunoscut pe acesta.

Poliția a declarat că serviciile de urgență au fost chemate în după-amiaza zilei de 22 noiembrie la un parc de rulote din Tenterfield, unde un bărbat a fost găsit fără semne vitale, însă medicii nu au reușit să îl resusciteze. Alături de bărbat mai locuiau două femei, de 55 și 71 de ani, au mai spus polițiștii.

Femeile au primit dreptul de a călători în Queensland pentru a locui alături de fiul cuplului.

Australia este printre statele cu cele mai drastice măsuri sanitare, multe rămânând în vigoare pe toată durata pandemiei. Granițele între state au fost închise, iar orașele intră în carantină la doar câteva cazuri de infectare, pentru a opri răspândirea virusului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult