Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucigașul lui John Lennon se va prezenta la audierea pentru eliberarea condiționată

Mark David Chapman, bărbatul care l-a ucis pe legendarul muzician John Lennon, se va prezenta la audierea pentru eliberarea condiționată, pentru a douăsprezecea oară.

Mark David Chapman, care a pledat vinovat de uciderea lui John Lennon, fost membru al trupei The Beatles, în decembrie 1980, este programat pentru o audiere pentru eliberarea condiționată în statul New York, unde este încarcerat, în cursul săptămânii viitoare, au declarat oficialii pentru Hawaii NewsNow, potrivit Newsweek.com.

Lui Chapman, care este originar din Hawaii, i-a fost refuzată eliberarea condiționată după toate cele 11 audieri anterioare, când a devenit eligibil. Astfel, cererea sa a fost respinsă la fiecare doi ani.

Ultimul cerere respinsă a avut loc în august 2020, în urma căreia i s-a acordat o reținere de 24 de luni.

Chapman era un agent de securitate în vârstă de 25 de ani, când l-a împușcat mortal pe John Lennon, în 1980, în apropierea apartamentului din New York al muzicianului. Moartea lui Lennon a stârnit durere în întreaga lume.

John Lennon, împușcat de patru ori în spate

Chapman a fost condamnat între 20 de ani și închisoare pe viață, în 1981.

În prezent, în vârstă de 67 de ani, el este în continuare deținut la închisoarea Wende Correctional Facility din Alden, New York.

Lennon a fost împușcat de patru ori în spate cu un revolver, când se întorcea acasă de la un studio de înregistrări.

A fost dus de urgență la spital, unde a fost declarat mort în jurul orei 23:00, pe 8 decembrie 1980. Avea 40 de ani.

Chapman îi ceruse mai devreme în acea zi lui Lennon să semneze o copie a ultimului său album, Double Fantasy.

"Am văzut fotografia în care a semnat autograful. A fost difuzată la televizor din nou și din nou", le-a scris Yoko Ono fanilor, o lună mai târziu, într-un anunț pe care l-a publicat în marile ziare din SUA.

"Cumva, acea fotografie a fost mai greu de privit pentru mine decât cea cu moartea. John se grăbea în acea după-amiază. Nu era obligat să dea un autograf, dar a făcut-o, în timp ce bărbatul îl privea, bărbatul care avea să-l trădeze pe John mai târziu", a scris ea.

Yoko Ono, soția lui John Lennon, a îndemnat anterior oficialii să îl țină pe Chapman în spatele gratiilor.

Chapman: „Ne-a spus să ne imaginăm că nu avem bunuri și el era acolo, cu milioane de dolari”

Chapman a refuzat inițial să vorbească cu presa după arestarea sa, dar în cele din urmă a dialogat cu jurnalistul Jack Jones despre crimă.

Chapman, care citea un exemplar al romanului lui J. D. Salinger, The Catcher in the Rye, când a fost găsit de polițiști după împușcături, a declarat: "Ne-a spus să ne imaginăm că nu avem bunuri și el era acolo, cu milioane de dolari, iahturi, ferme și proprietăți la țară, râzând de oameni ca mine care au crezut minciunile și au cumpărat discurile și și-au construit o mare parte din viață în jurul muzicii sale".

"Spunea că nu crede în Iisus și lucruri de genul acesta. În acel moment, mintea mea trecea printr-o negură totală de furie și mânie. Așa că am adus cartea despre Lennon acasă, în acest mediu din The Catcher in the Rye, în care mentalitatea mea este Holden Caulfield și antifonarea", mai spunea criminalul lui Lennon.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult