Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei TIR-uri s-au ciocnit în Caraș-Severin. Dezastrul provocat de un șofer bulgar care circula cu viteză | GALERIE FOTO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trei camioane TIR, două conduse de şoferi bulgari, iar unul de un român, au fost implicate vineri dimineaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN6, între localităţile Teregova şi Armeniş.  

Cei doi bulgari au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, accidentul s-a produs după ce unul dintre şoferii bulgari, în vârstă de 44 de ani, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă periculoasă la stânga a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de autovehicule condus de un alt cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani.

În accident a fost implicat apoi un al treilea ansamblu de vehicule, înmatriculat în judeţul Bihor, care circula în spatele camionului TIR ce era condus de bărbatul de 53 de ani, cele două autovehicule intrând în coliziune faţă-spate.

În urma accidentului a rezultat rănirea şoferilor bulgari, de 44 şi 53 de ani, care au fost transportaţi la spital.

Citește și
accident șoseaua alexandriei
Accident pe Șoseaua Alexandriei din București. Un bebeluș de 9 luni și șoferul mașinii în care se afla au ajuns la spital

Doi dintre conducătorii auto au fost testaţi cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultate fiind negative, iar în cazul celui de-al treilea au fost recoltate mostre biologice la unitatea medicală.

Două echipe de poliţie rutieră acţionează la faţa locului pentru dirijarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.

Traficul rutier este a fost blocat la locul producerii accidentului şi se estimează redeschiderea circulaţiei pe un sens.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult