Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei tineri loviți de o mașină în timp ce împingeau alt autoturism. Cine era la volan

Trei tineri care împingeau o maşină condusă de un minor au fost loviţi de un alt autoturism, luni seară, în localitatea argeşeană Merişani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, accidentul s-a produs pe DN 7, după lăsarea întunericului.

"Un bărbat de 32 de ani din Curtea de Argeş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7C din direcţia Curtea de Argeş către Piteşti, nu a păstrat distanţa şi a intrat în coliziune cu un autoturism nesemnalizat, condus în acelaşi sens de un minor de 14 ani, care era împins de trei tineri de 18, 24, respectiv 26 de ani", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, doi dintre tinerii răniţi au suferit fracturi ale membrelor inferioare, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult