Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei poliţişti şi un jandarm au fost prinşi de ANI cu fals în declaraţii

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că trei poliţişti şi un jandarm au săvârşit infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, după ce nu au declarat în total suma de 180.000 de lei, bani câştigaţi din jocuri de noroc.

Conform unui comunicat remis, joi, agenției Agerpres, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 92.897 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Hongu, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna, judeţul Bacău. Printre altele, el nu a menţionat în declaraţiile de avere venituri încasate din jocuri de noroc în cuantum de 21.104 lei.

Un al caz descoperit de ANI este cel al lui Cristinel Corneliu Scorţan, subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 72.771 lei.

De asemenea, ANI susţine că Richard Cosmin Velici, poliţist în cadrul Poliţiei Capitalei, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum 44.086 lei.

Al patrulea caz este cel al lui Adrian Oprea, fost comandant de pluton în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean "Mihail Kogălniceanu" Constanţa, care nu ar fi menţionat în declaraţiile de avere veniturile încasate din jocuri de noroc de 42.110 lei.

Citește și
Ion Calinoiu, presedintele CJ Gorj, participa la mitingul electoral de prezentare a candidatilor Aliantei PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European FOTO AGERPRES
Presedintele CJ Gorj a fost gasit incompatibil de ANI. Ion Calinoiu este acuzat si de fals in declaratii

În aceste cazuri, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi efectuate cercetări în legătură cu săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult