Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei pacienţi cu COVID, în stare critică, transferaţi în Polonia. Au nevoie de îngrijire la Terapie Intensivă

Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, sunt transferaţi, joi, la Lodz, în Polonia, întrucât au nevoie de îngrijire la Terapie intensivă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în cursul zilei de joi, trei pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi în Polonia, la Łódź.

Este vorba despre pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, aflaţi în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi care necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

„Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor", a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Potrivit MS, preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles, Regatul Belgiei, în cadrul căreia liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră.

Citește și
ambulanta 112
Două paciente cu Covid 19 transferate în Ungaria au murit

În urma acestei întâlniri online, în 19 octombrie, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult