Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei paciente, sedate de un asistent de la Spitalul Militar din București. Fapta a ieșit la iveală la schimbul gărzilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este scandal de proporții la Spitalul Militar Central din Capitală. Trei paciente ar fi fost fost sedate, vineri noapte, de un asistent.  

Ulterior, femeile s-ar fi simțit rău. Pe fir au intrat procurorii militari, care cercetează o posibilă tentativă de omor.

Incidentular fi avut loc vineri noaptea, atunci când celor trei paciente le-ar fi fost administrate somnifere, deși acest lucru nu era trecut în fișa de observare, nu fusese recomandat de medici și mai ales de un presupus asistent care nu avea dreptul să facă acest lucru.

Întâmplarea a ieșit la iveală sâmbătă dimineață, la schimbarea gărzii, atunci când medicii au observat că cele trei paciente nu se simțeau bine câtuși de puțin, așa că a fost sesizat Parchetul Militar, iar pe firul investigației au fost cooptați și ofițerii serviciului omoruri de la Poliția Capitalei, care au început să audieze pe toată lumea, dar mai ales să facă cercetări la fața locului.

Parchetul Militar susține că nu există niciun indiciu al vreunei agresiuni sexuale, iar polițiștii spun că nici leziuni care să confirme temerea că s-ar fi întâmplat ceva rău cu femeile și așa suferinde.

Citește și
nou-nascut, copil, bebelus
Medicii au smuls capul unui bebeluș la naștere, după care l-au cusut la loc. „Ești trează, mamă? Hai să ne luăm rămas bun”

Ar fi fost, spun surse apropiate de anchetă, descoperite câteva fiole de diazepam, despre care există bănuiala că ar fi fost administrate pacientelor, însă cu siguranță chestiunea va fi lămurită de medicii legiști, pentru că a fost cerută inclusiv o expertiză toxicologică, iar legiștii vor trebui să spună ce cantitate de somnifere le-a fost administrată pacientelor și, mai ales, dacă le-a fost pusă viața în pericol.

Pe de altă parte, în acest dosar, procurorii militari au început urmărirea penală in rem, adică pentru fapte, pentru acuzația de tentativă de omor, însă ancheta ar putea fi preluată de Parchetul Capitalei, câtă vreme presupusul vinovat responsabil de această întâmplare, un asistent de aproape 30 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită deocamdată este civil și el nu poate fi anchetat de procurorii militari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult