Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Traian Băsescu acuză foști lideri europeni că s-au pus „în slujba lui Putin”. A stârnit aplauze în Parlamentul European

Traian Băsescu a acuzat în discursul său de miercuri din Parlamentul European o serie de foști înalți demnitari europeni, spunând că s-au pus în slujba lui Putin. Timpul alocat discursului a expirat, iar președintele de ședință i-a tăiat microfonul.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, în prezent europarlamentar, a susținut miercuri un discurs în Parlamentul European, care a stârnit rumoare și aplauze. El a abordat „problema susținerii lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene”. Băsescu a furnizat o serie de nume, dar a fost întrerupt.

Mai mulți lideri ai țărilor membre UE „s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor”, în frunte cu fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder, a spus Băsescu, de la Tribuna Parlamentului European.

„Avem o altă mare problemă, problema susținerii lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene, și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac, și desigur că nu putea să lipsească de aici Dominique Strauss Kahn” (fostul șef al FMI n.r.).

Băsescu n-a mai apucat să termine, pentru că președintele de ședință, Rainer Wieland (Germania, PPE), i-a tăiat microfonul.

Citește și
Traian Băsescu
Traian Băsescu a dat în judecată Administrația Prezindețială, după ce și-a pierdut toate privilegiile de fost președinte

„Facem apel la ordine” a spus el, în timp ce Băsescu vorbea în continuare, fără să fie preluat de stația de amplificare, în aplauzele unora dintre colegii săi europarlamentari.

Traian Băsescu a părăsit apoi tribuna, și a revenit pentru a-și continua discursul, după alți vorbitori.

Puteți urmări discursul lui Traian Băsescu de la minutul 14.30

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult