Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trafic feroviar blocat între Ploieşti şi Braşov, din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată

Circulaţia feroviară a fost blocată, marţi seară, între Ploieşti şi Braşov, după ce doi arbori au căzut pe calea ferată, unul dintre copaci prăbuşindu-se peste vagonul unui tren, fără a exista victime. 

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că traficul feroviar a fost blocat pe Magistrala 300 Ploieşti - Braşov din cauza unor copaci cazuţi pe calea ferată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat pentru News.ro că unul dintre copaci a căzut peste un tren cu pasageri care circula spre Capitală, fără a se înregistra victime, iar celălalt a căzut pe calea ferată, între localităţile Timişu de Sus şi Predeal. La ora 20.00, opt trenuri staţionau în gările de pe traseu (cinci în Braşov şi trei în Predeal), urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri. Circulaţia feroviară între Timişul de Sus şi Predeal a fost reluată şi pe firul I, începând cu ora 22,05, informează CFR Infrastructură.

CFR Infrastructură anunţase că traficul feroviar a fost reluat în jurul orei 21,00 pe firul II între Timişul de Sus şi Predeal, trenurile circulând cu locomotive Diesel.

"Pe firul I se intervine în continuare pentru remedierea deranjamentului la firul de contact, astfel încât pe acest sens trenurile să poată circula în condiţii normale (cu locomotive electrice)'', precizase sursa citată.

Citește și
Accident feroviar petrecut în Austria
Accident feroviar petrecut în Austria: o persoană a murit și alte 17 sunt rănite

Circulaţia feroviară a fost oprită temporar marţi seara între Braşov şi Predeal după ce mai mulţi arbori s-au prăbuşit pe liniile de cale ferată, fiind rupte şi liniile de contact care asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor. Şase trenuri de persoane au staţionat în gările din Predeal, Timişul de Sus, Dârste şi Braşov.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult