Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trafic feroviar afectat de ruperea pantografului de la locomotiva unui tren, la ieşirea din staţia Azuga | FOTO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Traficul feroviar pe linia Valea Largă - Braşov şi Predeal - Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, este afectat, luni dimineaţă, de ruperea pantografului de la locomotiva unui tren, la ieşirea din staţia Azuga.

Update 10:25 „Trenul IR 1742 a fost reînscris în circulație la ora 10.19, acesta urmând să ajungă în stația de destinație, București Nord, cu o întârziere de 180 de minute”, anunță purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

Update Întervențiile pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact pe relațiile Valea Largă - Brașov și Predeal - Azuga au fost finalizate, fiind asigurate astfel condiții normale de trafic, anunță purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Singurul tren care încă staționează este IR 1742, care așteptă locomotiva de ajutor.

Celelalte garnituri R 3024 și trenul privat 11632 au fost reînscrise în circulație, însă vor ajunge la destinație cu întârzieri de peste 2 ore.

Citește și
CFR Calatori
CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și trimite și mesaj că au ajuns la destinație - Club Feroviar

„Le mulțumim călătorilor pentru înțelegere și îi asigurăm că personalul feroviar de intervenție a depus toate eforturile necesare pentru reluarea circulației trenurilor în condiții normale de trafic”, mai transmite CFR SA.

Alte două trenuri aflate în spatele celui care s-a defectat, care mergeau spre Bucureşti, au întârzieri de 130 şi 150 de minute.

„Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă - Braşov şi Predeal - Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga. Pentru restabilirea condiţiilor normale de trafic, SRCF Bucureşti acţionează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, iar CFR Călători a îndrumat o locomotivă de ajutor pentru trenul IR 1742”, anunţă CFR SA. Din cauza defecţiunii de la locomtova trenului IR 1742, alte două trenuri - R 3024 şi trenul privat 11632 - vor înregistra întârzieri la destinaţie, deoarece staţionează în spatele trenului IR 1742, care aşteaptă locomotiva de ajutor. Celelate garnituri, care tranzitau cele două segmente feroviare, au circulat pe celălalt fir. „Transmitem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate de trenurile care staţionează temporar la această oră şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti depune toate eforturile necesare pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, anunţă CFR SA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult