Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tone de furaje, făcute scrum de un incendiu care ar fi fost pus intenționat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Peste 30 de tone de furaje s-au făcut scrum vineri într-o localitate din judeţul Botoşani, în gospodăria unui sătean. Se pare că focul a fost pus intenţionat, spun pompierii, după primele cercetări.

A fost cât pe ce ca vâlvătaia să ajungă şi la alte două gospodarii din cauza vântului puternic. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, întrucât soţia proprietarului a suferit un atac de panică atunci când a văzut dezastrul.

Flăcările au fost observate de vecini, care au sunat imediat la 112. Proprietarul era plecat prin sat, iar când s-a întors, a observat că focul ameninţa atât locuinţa sa, cât şi a unui vecin. Oamenii s-au mobilizat pentru a stinge vâlvătaia, dar nu au reuşit să facă faţă. Curând, le-au venit în sprijin şi echipajele de pompieri.

Pompierii voluntari din comună au venit şi cu un buldoescavator cu care împrăştiat furajele, pentru ca pompierii să le poată uda şi să împiedice astfel scânteiele purtate de vânt să ajungă la locuinţe.

Lupta cu flăcările a durat mai bine de două ore iar, în urma cercetărilor făcute de pompierii şi poliţişti, se conturează o acţiune intenţionată. Paguba depăşeşte 7000 de lei.

Citește și
Incendiu
O zonă din Italia arde de 2 zile. Fumul, vizibil de la 40 de kilometri

"Proprietara, în vârstă de 48de ani, a suferit un atac de panică. Ardeau circa 30 de tone de furaje şi există pericolul de extindere la două locuinţe din imediata vecinătate", a transmis Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.

Poliţiştii încearcă să îl identifice pe autor pentru a afla dacă este vorba de o acţiune intenţionată sau de o neglijenţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult