Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Timișoara: Un bărbat a murit, iar altul a fost grav rănit, în urma unei răfuieli între migranţi

Un bărbat a murit, iar un altul este grav rănit, fiind transportat la spital, în urma unei răfuieli între două grupuri de migranţi, care a avut loc, luni, în Timişoara, informează News.ro.

Doi migranţi au fost înjunghiaţi pe o stradă din Timişoara, în apropierea Gării de Nord, după o încăierare între două grupuri de migranţi.

Potrivit martorilor, scandalul a izbucnit pe malul Canalului Bega, pe Splaiul Nicolae Titulescu, nu departe de Gara de Nord. Acolo, mai mulţi migranţi s-au încăierat, iar doi afgani au fost înjunghiaţi. Aceştia au reuşit să fugă până pe Bulevardul Dragalina unde, din cauza rănilor, s-au prăbuşit. Oamenii care i-au observat au sunat la numărul de urgenţe 112, iar mai multe echipaje de la Ambulanţă şi Poliţie au fost chemate acolo. Cei doi răniţi au fost duşi la spital, însă unul dintre ei a murit. Şi cel de-al doilea bărbat înjunghiat este în stare gravă, iar medicii fac eforturi să-i salveze viaţa. Poliţiştii încearcă să-i găsească pe agresori, care au fugit. Mai multe echipaje fac verificări în zona Gării de Nord şi adună informaţii în speranţa că vor obţine un indiciu care să-i ducă pe urmele atacatorilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult