Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Părinții îndoliați ai Alexandrei au fost audiați la IPJ Botoșani: „Nu îmi pot explica omenește lipsa de reacție”

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost audiată familia îndoliată a Alexandrei, tânăra gravidă care a murit pe 18 august la maternitatea din Botoșani, fără ca medicii să îi acorde vreun ajutor.

Oamenii cer dreptate și, mai ales, schimbări în sistemul sanitar, astfel încât să nu se mai întâmple așa ceva... Trei copii mici au rămas fără mamă. Petiția online "Dreptate pentru Alexandra" a fost semnată de peste 23.000 de oameni.

Audierile la sediul IPJ Botoșani au început dimineață la ora 09:00, în prezența avocatului familiei. În fața polițistului de caz au dat declarații, pe rând, soțul Alexandrei, părinții și fratele tinerei.

Se știe că, în ultima zi de viață, de pe patul de spital, ea a ținut permanent legătura cu cei dragi. Cu modestie, părinții Alexandrei au spus că speră într-o schimbare după această tragedie, astfel încât medicii să dea dovadă de empatie, atunci când bolnavii le cer, disperați, ajutorul.

Citește și
alexandra botosani
Ajutor de 30.000 de lei pentru familia Alexandrei, tânăra gravidă decedată la maternitatea din Botoșani

Doina Miron, mama Alexandrei: ”Puteam să mă duc peste medic, dar am zis că nu îndrăznesc. Nicio clipă nu m-am gândit că nu o să se intervină, dar după ce am văzut mesajul "nu am aer", nu a mai răspuns la telefon absolut nimeni, atunci am plecat la maternitate și îmi pare rău.”

Virgil Miron, tatăl Alexandrei: ”Să se facă dreptate e una, să nu se mai întâmple este alta. Nu îmi pot explica omenește lipsa de reacție, a fost efectiv un blocaj, o lipsă de reacție, nici nu ne-am gândit că se poate întâmpla așa ceva, să nu reacționeze.”

Alexandra și-a vizitat părinții ultima dată joi, pe 17 august, când s-a și internat. Le-a spus atunci că o doare spatele și, însărcinată fiind în săptămâna a 13-a, noaptea s-a dus la maternitatea Botoșani.

Avea dureri tot mai mari, dar i s-a spus mereu "să aștepte". Au urmat cel puțin 7 ore de chin, în care tânăra de 25 de ani, internată, a cerut ajutor pentru un chiuretaj de urgență.

Din păcate, sprijinul nu a venit și pacienta a murit vineri dimineața, pe 18 august. În certificatul medical constatator scrie "edem pulmonar acut, sarcină oprită în evoluție, complicată infecțios".

Vlad Miron, fratele Alexandrei: ”Sperăm ca toată lumea să își facă treaba cât mai profesionist. Așteptăm rezultatele de la Colegiul Medicilor, de la necropsie, și în funcție de asta sperăm să fie totul ok și să se ia măsurile care trebuie.”

Geanina Poroșnicu, avocatul familiei: ”Audierile s-au făcut extrem de minuțios, polițistul anchetator este extrem de vigilent, aplecându-se asupra fiecărui amănunt. Tot astăzi a fost adus telefonul Alexandrei, a fost sigilat și pregătit în vederea expertizei informatice.”

Săptămâna trecută au fost audiați medical curant al Alexandrei, asistenta și infirmiera care fuseseră de serviciu în noaptea respectivă.

În zilele următoare, va fi audiată și doctorița care era atunci de gardă. Pe lângă ancheta poliției, și Colegiul Medicilor conduce o investigație în acest caz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult