Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tăriceanu acuză Poliția că și-a colantat mașinile în culorile PNL. Candidatul ALDE denunță o manevră electorală

Proaspăt înscris în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu a lansat o idee cel puțin neobișnuită. Liderul Alde consideră că Poliția și-a vopsit mașinile în culorile PNL.

Colantarea autospecialelor de Poliție a fost anunțată recent de Poliția Română, ca un plan desfășurat la nivel național care să prevină confundarea acestora cu mașinile de poliție locală. Mai mult, designul și culorile folosite sunt precum în alte țări din Uniunea Europeană, astfel că acestea vor fi mai ușor recunoscute în trafic, iar forțele polițienești din întreaga Uniune vor avea o imagine unitară. Colantarea cu noile materiale, considerate mai de calitate, nu a costat nici un ban Poliția Română, fiind negociată în prețul mașinilor noi, au transmis reprezentanții Poliției.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, vede însă în spatele rebranduirii Poliției...o manevră electorală.

„Guvernul nu lasă pe dinafara campaniei electorale nici una dintre instituțiile publice. După ce au transformat coronavirusul în agent electoral și pe medici în purtători de cuvânt ai politrucilor, acum este rândul Poliției Române să-și aducă contribuția la victoria PNL-iștilor!

Doar așa îmi pot explica de ce Poliția Română își redecorează mașinile în galben - albastru. Adică, exact culorile PNL! Ideea este următoarea: în loc să dați banii pe vopsit mașini și schimbat uniforme, mai bine luptați-vă cu interlopii. Băgați mai mulți agenți pe stradă și mai puțini prin birouri. Arătați că nu politica este crezul vostru, ci siguranța cetățeanului!” a scris Călin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.

Citește și
Primăria Capitalei, executată silit în plină stare de urgență. Despre ce sumă este vorba
Răsturnări de situaţie în bătălia pentru Capitală. Liberalul care a trecut în tabăra PSD

Liderul ALDE a încheiat cu o întrebare adresată conducerii Poliției Române.

„O ultimă întrebare pentru șefii poliției: dacă vor câștiga alții alegerile, aveți pregătite și alte culori pentru revopsirea mașinilor?” a adăugat candidatul ALDE la Primăria Capitalei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult