Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Târgul de Crăciun de la Craiova, închis la o oră după inaugurare. Reacția primarului Olguța Vasilescu

Târgul de Crăciun din Craiova s-a dovedit a fi un eșec încă de la deschidere. Comercianții au fost obligați să își închidă chioșcurile la mai puțin de o oră după inaugurarea târgului, scrie Gazeta de Sud.

Polițiști, inspectori de la ITM Dolj și angajați de la DSV Dolj le-au spus comercianților să tragă obloanele deoarece Primăria Craiova nu are aviz de funcționare a târgului.

„Noi suntem producători. Am venit din Olt. Am plătit, am închiriat o căsuță și azi, la deschiderea târgului am început să ne afișăm marfa pentru vânzare. Nu a trecut mult timp și au început să vină cei de la poliția economică, cei de la ITM și cei de la DSV Dolj. Aceștia din urmă ne-au spus să strângem marfa și să închidem pentru că primăria nu are aviz de funcționare. Noi suntem în regulă cu toate actele, problemele sunt de la primărie. Nu înțeleg ce vină avem noi, suntem prinși la mijloc. Am înțeles că tot târgul este închis. Noi plătim chirie și suntem puși într-o astfel de situație. Am înțeles de la cei de la primărie că au depus toate documentele, dar DSV nu le-a dat aviz”, a declarat un comerciant după ce a trebuit să își închidă chioșcul.

Primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu acuză că prefectul de Dolj şi ”instituţiile de forţă şi control” au cerut comercianţilor din Târgul de Crăciun să închidă chioşcurile, afirmând că ”după ce PNL a închis pieţele şi producătorii ingheaţă şi ei, şi marfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioşcurilor”, deşi alte sute de chioşcuri funcţionează în alte zone ale oraşului.

”Avem voie să aprindem iluminatul de sărbători? Răspuns: da! Avem voie să permitem funcţionarea chioşcurilor pe raza oraşului? Răspuns: da! Nicio lege, ordonanţă, hotărâre de guvern nu interzice asta! Şi atunci de unde zelul prefectului de Dolj şi al tuturor instituţiilor de forţă şi control de a le cere imperativ comercianţilor să inchidă chioşcurile din zona centrală care funcţionează perfect legal, aşa cum funcţionează alte sute de chioşcuri în toate cartierele oraşului? Şi de ce a fost necesar ca o maşină a CBRN să stea non stop în zonă, cu megafoanele pornite la maxim, ca să sperie copiii veniţi să vadă luminiţele de sărbători? După ce PNL a închis pieţele şi producătorii ingheaţă şi ei şi marfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioşcurilor”, scrie Lia Olguţa Vasileescu pe Facebook.

Citește și
VIP-uri românești, lăsate fără bani în cont. Cum au acționat infractorii cibernetici
Metoda prin care au fost golite conturile vedetelor din România. Hoţii au luat peste 100.000 lei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă în 17 noiembrie că în acest an nu pot fi organizate târguri de Crăciun, considerând că organizarea acestora în condiţii de pandmie este ”imposibilă şi inoportună”.

Ulteriot, primarul Craiovei a scris pe Facebook: ”Şi la Viena se face târg de Crăciun. Cu aceleaşi restricţii precum cele impuse şi de noi la Craiova, cu diferenţa ca nu vom avea mese. Anul acesta nu vom avea, din păcate, caruselul, patinoarul sau orăşelul copiilor, ci doar căsuţe cu dulciuri, sucuri, vin fiert, globuri, obiecte de artizanat. Nu veţi găsi mâncare preparată la faţa locului, gen grătar sau mici, pentru ca am dorit să evităm ca oamenii să staţioneze prea mult în faţa chioşcurilor de Crăciun”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult