Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O tânără din Bihor ar fi torturat și ucis un francez la Nisa, împreună cu doi complici

Your browser doesn't support HTML5 video.

O tânără de numai 21 de ani, din Bihor, este bănuită că a luat parte la torturarea și uciderea unui cetățean francez. Crima s-a petrecut la Nisa, în 2019, dar autoritățile i-au prins doar pe cei doi complici ai fetei, un alt român și un spaniol.

Fugara și-a șters urmele până acum două zile, când a fost ridicată de polițișți, dintr-un cartier de la marginea orașului Salonta.

În luna iulie, se face un an de la crima care a șocat comunitatea din Nisa. Anchetatorii fancezi vorbesc inclusiv despre torturarea victimei, un bărbat de 60 de ani, pe care românca și partenerii săi au vrut să-l jefuiască.

Tiberiu Sigheartău, purtător de cuvânt Parchetul Curții de Apel Oradea: ”I-au aplicat acestuia mai multe lovituri. În actele medico-legale se precizează că au fost aplicate peste 60 de lovituri, în urma atacului, victima decedând. (...) Pe numele persoanei solicitate a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Franța.”

În țară, fata a fost găsită în locuința unui bărbat, la marginea Salontei.

Citește și
Mai rău decât iadul. Tânără torturată și violată într-o secție de poliție, unde fusese chemată ca martor
Mai rău decât iadul. Tânără torturată și violată într-o secție de poliție, unde fusese chemată ca martor

Reporter: Dar de când stă cu tine?

Florian Farka: O lună.

Reporter: Și ți-a povestit pe unde a umblat?

Florian Farka: Nu, nimic.

Reporter: Și-apoi ce s-a întâmplat luni seară?

Florian Farka: A venit poliția și l-a dus.

Reporter: N-o zis de ce?

Florian Farka: Nu.

Vecină: O zis c-o fost la lucru. În Franța, în Spania, nu stiu.

Localnic: Nu știu, când a venit, octombrie, noiembrie.

Reporter: Nu ți-a povestit nimic din ce s-a întâmplat acolo?

Localnic: Nu, nu, nu.

Oamenii legii au mai aflat că, până acum doi ani, fata a stat într-un centru de plasament din Tinca.

Ionela Dejeu, director Centrul de Plasament Tinca: ”A stat la noi pe o perioadă de 5 ani. Pot să spun despre evoluția ei că a fost una foarte pozitivă, vizavi de beneficiari, vizavi de personal. Dat fiind situația actuală și noi am rămas marcați de ce s-a întâmplat și chiar nu credem că fapta a fost savârșită de ea, ci prezența ei la incidentul respectiv. E foarte dureros și cade peste noi așa, ca o bombă.”

Tânăra este arestată provizoriu pentru 15 zile. Vă fi predată autorităților franceze.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult