Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânăr din Ilfov, amenințat cu bătaia de vecini după ce a sunat la Distrigaz. S-a baricadat în casă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un tânăr din Ilfov s-a baricadat miercuri noapte în casă și a cerut ajutorul poliției, după ce mai mulți vecini i-au vandalizat ușa și l-au amenințat cu bătaia.

A ajuns să fie terorizat, doar pentru că în urmă cu 4 zile a reclamat că sunt scurgeri de gaze pe casa scării. Sesizarea lui s-a confirmat, iar furnizorul a oprit alimentarea în toată clădirea, lucru care i-a înfuriat teribil pe ceilalți.

Aurel, victimă: „În ultimele 7 zile tot suna senzorul de gaz de la etajul trei. Și de două ori pe zi. M-am consultat cu proprietarul și a zis că dacă tot sună de atâta timp, să anunț la Distrigaz să vină să verifice situația”.

Pentru că scurgerile de gaze erau la rețeaua comună, furnizorul a oprit alimentarea în tot blocul. Nervoși, vecinii tânărului au decis că reparațiile trebuie suportate de cel care a făcut reclamația. Și, ca să-i forțeze mâna, unii au trecut la amenințări.

Pentru că a fost supus la presiuni, tânărul a chemat poliția.

Citește și
sofer
Țara vecină cu România care oferă permise de conducere gratuite. Care este motivul

Aurel: „Poliția a venit și m-a luat pe mine la întrebări, că de ce e toată lumea asta supărată pe tine, nu cumva ești tu de vină?”

Reclamantul crede ca polițiștii au fost deranjați pentru că le mai ceruse o dată ajutorul după ce la începutul lunii februarie un vecin l-a agresat în fața blocului. Același individ i-a vandalizat acum ușa.

Agresor: „Ce zici, dacă mă apuc eu acum de tine, nu ar fi mai bine? Ă? Vii tu acum de două, trei luni de zile pe aici să faci figuri?”

Victimă: „N-am făcut nici o figură”.

Agresor: „Bă! O singură dată să te mai prind pe la cineva pe la ușă, că te dezmembrez! Du-te dracu de aici!”

Polițiștii din Chiajna au transmis că tânărul nu a dorit să depună o nouă plângere, dar susțin că cercetează cazul in rem pentru infracțiuni de amenințare. Reclamantul anunță că se va plânge mai departe și procurorilor și ia în calcul să se mute din bloc.

”Din primele verificări și în urma relaționării cu apelantul, a rezultat că acesta nu a fost agresat fizic, însă, în jurul orei 21:45 a fost amenințat de către un vecin, cu acte de violență. Bărbatul nu a formulat plângere penală prealabilă până la acest moment. Polițiștii din Chiajna au deschis dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a transmis poliția.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult