Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sute de victime pe şoselele din România, din cauza unui gest banal. Simulare şocantă

Your browser doesn't support HTML5 video.

În ultimii doi ani, aprope 140 de oameni au murit pe drumurile din România în mijloace de transport în comun şi de marfă.

Şoferii nu au fost atenţi, pentru că vorbeau la telefon sau făceau Live pe Facebook. Iar pasagerii nu purtau centura de siguranţă în autocar sau microbuz. Îngrijorate de numărul mare de victime, autorităţile europene au demarat controale pe toate şoselele din Uniunea Europeană, inclusiv în România. 

În urmă cu un an, din cauza neglijenţei unui şofer, nouă români au murit în Ungaria. Bilanţul victimelor de pe şoselele din România este înfiorător: 139 de morţi şi 480 de răniţi, în ultimii doi ani, în accidente în care au fost implicate autocare, microbuze şi camioane. S-a ajuns aici din cauza unui şir lung de nereguli. Multe au fost depistate de poliţişti şi astăzi, în Ilfov.

Simularea care arată importanța centurii de siguranță

Într-un impact, purtarea centurii de siguranţă ar putea să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte, mai ales într-un autocar.

Ca să vedem ce se întâmplă cu pasagerii care poartă sau nu centura într-un microbuz, putem lua exemplul unui circurit. Un pilot profesionist va face câteva manevre pe care orice şofer este posibil să le întâmpine pe şosele: o frână bruscă, un viraj strâns.

Citește și
accident cluj
Doi răniți după ce un bărbat ar fi adormit la volan, pe centura din Cluj-Napoca

La o viteză de 50 km/h, un viraj strâns, urmat de o frână. Pe un drum public, aceste manevre ar putea însemna o curbă, urmată de un obstacol, să zicem o maşină parcată, pe care şoferul încearcă să o ocolească. Pasagerii fără centură se rotogolesc în cabină.

Acestea sunt însă situaţii de un pericol scăzut. Într-un impact, pasagerii fără centură se transformă în nişte popice în autocar. Pentru copii, situaţia este şi mai sensibilă. În autobuzele şcolare, ar trebui să existe centuri speciale şi alte dispozitive pentru cei mici.

„La o anumită vârstă de 5, 6 ani, centura le ajunge copiilor în dreptul gâtului şi într-un impact îi poate afecta. De aceea este nevoie de aceste înălţătoare care se pun pe banchetă. este forma cea mai simplă. Pentru mai multă siguranţă, este nevoie şi de acest spătar, foarte folositor în caz de impact lateral”, spune managerul de vânzări scaune de copii. 

„Până la 12 ani, este nevoie de centuri speciale. Există unele în care se leagă în X, din păcate nu sunt încă de vânzare în românia. La noi siguranţa copiilor nu este un sector aşa de dezvoltat”, spune Raluca, trainer de condus. 

Poliţiştii vor face controale în România şi în toată Europa întreaga săptămână.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult