Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Clarificările Fiscului privind depunerea declarației unice. Ce trebuie să știți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sute de mii de români mai au la dispoziţie câteva zile pentru a depune la ANAF declaraţia unică pentru alte venituri decât cele din salarii.

Termenul final de depunere a declarației unice de către contribuabilii români care obțin venituri nesalariale se apropie. Pentru a veni în ajutorul celor care încă nu au depus declarația și sunt nelămuriți, ANAF a organizat mai multe sesiuni de asistenţă. Doar anul acesta, declarația unică se poate depune până la cel târziu 16 iulie, urmând ca, de la anul, termenul să fie 15 martie. Mai multe informații găsiți AICI!

Este un nou formular, cu 10 pagini, în care se trec de la veniturile din chirii sau din străinătate până la numărul stupilor de albine din curte. Cine nu îl depune la timp, poate primi de la 50 până la 500 de lei amendă. Declaraţia are 10 pagini pentru că de fapt unifică mai multe tipuri de declaraţii folosite până acum. În document se trec atât veniturile obţinute în 2017, din ţară sau din străinătate, cât şi cele pe care fiecare estimează că le va realiza anul acesta, adică în 2018. Veniturile sunt diverse, de la chirii la activităţi agricole şi de la drepturi de autor la închirieri în scop turistic. Singurii care pot fi siguri că nu trebuie să completeze declaraţia unică sunt cei care vor obţine anul acesta doar venituri din salarii.

De exemplu cineva care are o locuinţă pe care a închiriat-o, chiar dacă a depus în ianuarie formularul necesar pentru anul 2018, va trebui să depună încă o declaraţie deoarece noua lege cere mai multe informaţii.

Cei care vor depune declaraţia până pe 16 iulie pot primi o reducere a impozitului cu 5%, însă DOAR dacă depun declaraţia on-line, în format electronic. Asta se poate face prin "Spaţiul privat virtual" de pe site-ul ANAF, pe care trebuie să se înregistreze în prealabil. ANAF susţine că a trimis notificări către mulţi contribuabili care ar fi trebuit să le găsească deja în cutia poştală. Altă soluţie pentru depunerea electronică este prin site-ul e-guvernare, dar numai dacă aveţi un certificat digital. Desigur că rămâne valabilă şi varianta clasică, prin depunere la ghişeu.

Clarificările Fiscului privind depunerea declarației unice

Întrebare: Dacă am venituri lunare din activități independente de 700 RON, plătesc CAS și CASS la valoarea salariului minim pe economie? Nu mai am alte venituri. Răspuns: În situația prezentată de dvs. nu datorați CAS și CASS. Menționăm însă că puteți opta pentru plata CASS și a CAS. În situația în care doriți să optați pentru plata contribuțiilor, opțiunea se exercită prin depunerea declarației unice, CAP. II, SECȚIUNEA 2 : DATE PRIVIND CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE ȘI CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE ESTIMATE PENTRU ANUL 2018. Detalii AICI.

Întrebare: O persoană fizică ce obţine venituri din chirii şi are şi un PFA la normă de venit, ce trece în Declaraţia unică? Se cumulează? Răspuns:  Dacă persoana fizică a realizat veniturile la care faceți referire și în anul 2017, atunci aceasta va completă declarația unică în mod corespunzător, CAPITOLUL I. DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE ÎN ANUL 2017 pe fiecare categorie (cedarea folosinței bunurilor și activități independente) și sursă de venit în situația în care a depus declarația privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie 2017 pentru veniturile din activități independente și cedarea folosinței bunurilor pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii, precum și în situația în care veniturile realizate din cedarea folosinței bunurilor reprezintă echivalentul în lei a unei sume în valută. Pentru veniturile estimate a se realiza în anul 2018, persoana în cauză va completa corespunzător și CAP II. "Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate în anul 2018". În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale , dacă venitul estimat a se realiza în anul 2018 din activități independente, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară (22.800 lei), persoana fizică nu are obligația completării, în declarația unică, capitolului II, secțiunea 2 , subsecțiunea 1. În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, dacă venitul estimat a se realiza în anul 2018 din activități independente cumulat cu venitul estimat din cedarea folosinței bunurilor este cel puțin egal sau mai mare decât plafonul de 22.800 lei, persoana fizică are obligația completării în declarația unică, a capitolului II secțiunea 2 , subsecțiunea 2. Detalii AICI.

Întrebare: Un PFA a înregistrat pierderi în anul 2017 de 35000 lei iar pentru 2018 estimează profit de 20000 lei. Cum se compensează această pierdere și unde va fi menționată în declarația unică 2018. La venitul net impozabil estimat se completează cu 0 lei? Răspuns:Pierderea fiscală din anul 2017 va fi compensată de organul fiscal și evidențiată prin decizia de impunere anuală. Dacă în urma compensării efectuate pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta reprezintă pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al șaptelea an inclusiv. Pierderea rămasă necompensată o veți evidenția în declarația unică pe care o veți depune în anul 2019. În declarația unică pe care o depuneți în anul 2018, Capitolul II „DATE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE ESTIMATE/NORMA DE VENIT A SE REALIZA ÎN ROMÂNIA ŞI CONTRIBUŢIILE SOCIALE DATORATE ÎN ANUL 2018”, Secțiunea 1 "Date privind impozitul pe veniturile estimate din România în anul 2018", Subsecțiunea 1 "Date privind impozitul pe veniturile estimate din România, impuse în sistem real" cartușul B „DATE PRIVIND IMPOZITUL ANUAL ESTIMAT”, îl veți completa fără să țineți cont de pierderea din anul 2017. Detalii AICI.

Întrebare: O PFA în sistem real are şi contract de drepturi de autor. Se cumulează în Declaraţia unică? Unde se trec veniturile din DDA realizate în 2017 şi pentru care s-au reţinut la sursa impozitele? Răspuns: Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în anul 2017, pentru care s-a reținut la sursă impozitul pe venit, acesta fiind impozit final, nu aveți obligația declarării acestora în cap. I din declarație, menționăm însă că pentru veniturile din activitatea independentă pe care ați menționat-o (PFA, sistem real) aveți obligația declarării veniturilor realizate în cap I din declarația unică precum și, după caz, în cap II. Detalii AICI.

Întrebare: Realizez venituri din activități independente. Este necesar să completez si secțiunea Date privind impozitul pe veniturile estimate a se realiza in Romania si contribuțiile sociale datorate în 2018? Răspuns: Da, în situația prezentată de dvs., aveți obligația depunerii declarației unice, pentru declararea veniturilor realizate în anul 2017 (dacă este cazul) și estimate pentru anul 2018. Menționăm că, pentru contribuțiile sociale, aveți obligația declarării veniturilor DACĂ estimați că obțineți în anul 2018 venituri ce însumează cel puțin 12 salarii minime brute pe țară (22.800 lei) sau DACĂ optați pentru plata contribuțiilor sociale. Detalii AICI.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult