Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Un român care făcea alba-neagra la Paris și era dat în urmărire internațională a fost prins de polițiști

Your browser doesn't support HTML5 video.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu polițiștii din Moinești, au depistat un român, vineri, care era urmărit la nivel internațional.

Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, prin care s-a solicitat arestarea acestuia, în vederea predării, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operațiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupție activă în bandă organizată și pasivă comisă în bandă organizată.

Potrivit unor surse, bărbatul face parte dintr-un grup cunoscut sub denumirea de „Scorpionii”, ce a comis fapte ilegale atât în Franța, cât și în județul Bacău, unde este cunoscut pentru fapte de violență. Aceleași surse spun că românul făcea alba-neagra la Paris.

Persoana urmărită a fost escortată şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, fiind încarcerată în Arestul I.P.J. Bacău.

În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze.

Citește și
masina politie
Un bărbat a fost bătut grav și jefuit într-un apartament din București. Suspecții au fost reținuți

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult