Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SURSE: Grupul tehnico-științific nu este de acord cu carantinarea Capitalei și a județului Ilfov

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu peste 3.000 de bolnavi zilnic și o rată de infectare aproape de 16 la mia de locuitori, Institutul de Sănătate Publică a cerut carantinarea Capitalei, dar și a județului Ilfov, unde incidența cazurilor a depășit 16 la mie.

O eventuală carantină în Ilfov ar crea un cordon de siguranță în jurul Bucureștiului, susțin specialștii. Ideea a fost dezbătută, vineri dimineață, în grupul tehnico-științific reunit la sediul MAI, dar o decizie finală va fi luată în Comitetul pentru Situații de Urgenta, reunit vineri după-amiază.

După ce INSP a propus carantinarea Capitalei, dar și a județului Ilfov din cauza numărului mare de îmbolnăviri, conform procedurii, cererea a fost dezbătută în urmă cu câteva ore de grupul tehnico-științific, din care fac parte specialiști din INSP, DSU care s-a reunit la sediul MAI .

Conform unor surse apropiate, în grupul tehnico-științific s-a dat un prim refuz de carantinare.

Cererea INSP însă vă avea nevoie de o decizie din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență în cel mult 48 de ore.

Citește și
Cseke Attila
Precizările ministrului Cseke Attila privind propunerea INSP de carantinare a Capitalei. „Mâine se va discuta acest lucru”

Cel mai probabil, vineri, în ședință condusă de Raed Arafat, de la ora 15:00, la sediul de la Ciolpani se va dezbate acest subiect, vom vedea dacă vom avea și o decizie finală în acest sens.

Pe de altă parte, șeful CNSU , premierul Florin Cîțu a exclus, joi, instituirea carantinei în București și Ilfov. În schimb, acesta are în vedere introducerea certificatului verde pentru toate actviitățile economice, chiar și în magazine.

Explozia cazurilor de COVID-19 din ultimele săptămâni a adus îngrijorări în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Specialiștii au cerut ca întreg Bucureștiul, dar și județul Ilfov, să intre în carantină totală - adică să se suspende toate activitățile, cu excepția livratorilor, a magazinelor alimentare și farmaciilor pentru toată lumea.

Carantinarea ar duce automat la închiderea tuturor școlilor, la închiderea mall-urilor și suspendarea tuturor activităților, atât pentru cei nevaccinați, cât și pentru cei imunizați.

Deplasările s-ar face doar cu declarație pe proprie răspundere. În acest context, ar avea voie să circule doar persoanele care merg să se vaccineze, cele care se deplasasează la serviciu, la spital sau cele care au oameni în grijă.

De asemenea, ar avea voie să iasă din casă și cei care au un alt motiv bine întemeiat.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult