Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sunt pregătiri în toi pentru slujba de Bobotează. Cruci de gheață de zeci de kilograme și sute de mii de sticle cu agheasmă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pregătirile pentru slujba de Bobotează sunt în toi, în toată țara. Pentru că, de câțiva ani, se obișnuiește cam peste tot să fie împărțită agheasma mare în recipiente din plastic, enoriașii din toate parohiile pregătesc deja bidoanele și le etichetează.

La Galați, conform tradiției, au fost înghețate două cruci mari, care vor fi duse pe faleza Dunării, în ziua sfințirii apelor. Într-una dintre camerele frigorifice ale unei companii din Galați sunt puse în forme, în fiecare an, crucile din gheață înalte de aproximativ un metru și jumătate. Daniela Pojocu, inginer, reprezentant firmă: „Au fost puse de la începutul anului. Au fost puse în forme, niște matrițe speciale. Îngheață bocnă, să n-avem probleme.”

Reporter: Și la ce temperatură?

Daniela Pojocu: „La minus 20 de grade au fost ținute." „Aceasta este matrița, aceasta este armătura. Crucile cântăresc cam 40 de kilograme", explică ea Cele două cruci din gheață sunt ținute la minus optsprezece, minus douăzeci de grade celsius. Sâmbătă dimineață vor fi ornate și vor fi duse pe faleza Dunării din Galați, acolo unde se va desfășura slujba de Bobotează. Între timp, în toate parohiile e forfotă mare. Pentru că, potrivit rânduielilor, vineri este citită Agheasma Mare, apropiații bisericilor pregătesc încă de joi bidoanele în care va fi pusă apa sfințită. 150.000 de recipiente vor fi împărțite în eparhia Dunării de Jos și 200.000 în Arhiepiscopia Tomisului. „Le etichetăm, mâine se face Sfânta Agheasmă, apoi se îmbuteliază. Ca sâmbătă să le scoată afară pe mese, fiecare își ia sticla, mai repede mergem așa." „E ordine așa. Vine, își ia omul și pleacă. Care vrea să steie la slujbă, stă la slujbă, care nu... care este bolnav și nu poate să steie pleacă acasă. Își ia sticluța și pleacă" explică voluntarii. Într-o singură parohie, la Galați, s-au strâns de dimineață 20 de femei care au etichetat peste 3.500 de bidoane, până când au rămas fără etichete: „Nu mai avem. Mai daţi-ne și nouă, dacă mai aveţi. Înseamnă că au fost mai mult de trei mii de bidonașe. Trei mii cinci sute." Conform tradiției locale, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va merge vineri la Hârșova, pentru a sfinți, în avans, apele Dunării. Apoi, sâmbătă, va face slujbă de Bobotează la malul mării. La Galați și Brăila, Arhiepiscopul Casian va arunca în Dunăre cruci din lemn, care vor fi recuperate de localnicii cei mai curajoși, care se vor arunca în apele fluviului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult