Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studiu: A șasea extincție în masă a început. Sute de mii de specii au dispărut

A șasea extincție în masă a început deja, potrivit unui nou studiu care confirmă avertismentele anterioare ale oamenilor de știință cum că speciile de animale și plante dispar într-un ritm accelerat în ultimele secole, scrie The Independent.

Planeta a trecut până acum prin cinci perioade de extincție în masă, provocate de fenomene naturale extreme. Acum, însă, fenomenul a fost provocat de om, arată un studiu publicat săptămâna trecută în jurnalul Biological Reviews.

În ultimii 500 de ani, Pământul a pierdut între 7,5% și 13% dintre cele 2 milioane de specii, arată oamenii de știință. Asta înseamnă că au pierit până la 260.000 de specii.

„Extincția accelerată și declinul populațiilor de animale și plante sunt bine documentate, deși unii neagă că aceste fenomene echivalează cu extincția în masă”, a spus Robert Cowie, autorul principal al studiului.

Mulți oameni de știință urmăresc doar declinul speciilor de mamifere și păsări, ignorând nevertebratele, care reprezintă 95% din speciile de animale.

Speciile de pe uscat sunt puternic afectate, mai ales care trăiesc pe insule, mai spun cercetătorii.

În timp ce unii oameni de știință susțin că actuala extincție în masă are o “traiectorie naturală” și că oamenii sunt doar o altă specie care își joacă rolul pe Pământ, oamenii sunt singura specie care influențează conștient biodiversitatea.

Extincţia animalelor limitează capacitatea plantelor de a se adapta la schimbările climatice

Extincţia speciilor de animale capabile să răspândească seminţe în diverse areale este nefastă pentru plante, care pierd din capacitatea lor de a migra spre zone ce nu au devenit încă neospitaliere din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science, potrivit Agerpres.

"Atunci când dispar păsări sau mamifere, pierdem nu doar aceste specii. Pierdem şi funcţia lor ecologică importantă, care este aceea de a dispersa seminţe", a explicat coordonatorul studiului, Evan Fricke, cercetător la Universitatea Rice din Danemarca.

Studiul danez este primul din lume care a cuantificat această problemă la nivel mondial şi afirmă că abilitatea plantelor de a se adapta la schimbările climatice prin intermediul colaborării lor cu regnul animal a fost deja redusă cu 60%.

Speciile de arbori din regiunile devenite inospitaliere din cauza încălzirii climei de pe Terra pot, de exemplu, să migreze spre alte regiuni în care plouă mai mult, însă pot să facă acest lucru doar sub forma seminţelor transportate de diverse animale.

Jumătate dintre plante se bazează pe animalele, care mănâncă fructele sau nucile lor şi le transportă apoi seminţele mai departe, în timp ce alte specii de plante depind doar de vânt.

Pentru studiul lor, experţii danezi au folosit datele cumulate şi furnizate de mii de cercetări precedente despre comportamentul animalelor, pentru a alcătui o hartă a contribuţiei acestora la dispersarea seminţelor. Ei au comparat apoi o hartă ce anulează efectul dispariţiei speciilor cauzate de către oameni şi reducerea teritoriilor lor.

Regiunile cele mai puternic afectate

Modelele folosite au inclus numeroase detalii: "care sunt animalele ce se hrănesc cu seminţele unor fructe, sau seminţele ce pot fi deplasate în raport cu planta de origine", a explicat Evan Fricke. Pentru animalele care nu au fost studiate în mod specific, comportamentul lor a fost analizat de un computer folosind datele obţinute de la specii similare.

Rezultatele s-au dovedit a fi surprinzătoare. Scăderea gradului de dispersare a seminţelor a fost deosebit de pronunţată în regiunile temperate din America de Nord, America de Sud, Europa şi Australia - deşi aceste regiuni au pierdut doar un procent redus de specii de mamifere şi de păsări.

Perturbarea a fost mai puţin importantă în regiunile tropicale din America de Sud, Africa şi Asia de Sud-Est. Aceasta ar putea totuşi să se accelereze, dacă alte specii importante vor dispărea, precum elefanţii. Noul studiu arată astfel că eforturile privind protejarea animalelor pot ajuta la combaterea schimbărilor climatice.

"Declinurile înregistrate în rândul speciilor animale pot perturba reţelele ecologice într-un mod care ameninţă rezilienţa unor ecosisteme întregi", a concluzionat Evan Fricke.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult