Soțul dentistei ucise în Brăila cere o confruntare cu principalul suspect pentru a-l întreba de ce a ucis-o

×
Codul embed a fost copiat

La aproape o lună și jumătate de la uciderea unei dentiste în cabinetul ei din Brăila, soțul femeii le cere anchetatorilor o confruntare cu principalul suspect.

Bărbatul crede că așa l-ar putea determina să mărturisească fapta. Între timp, suspectul a contestat toate probele care îl incriminează și susține că este nevinovat.

Iritat de faptul că ancheta pare să bată pasul pe loc, soțul dentistei, medic și el, le-a cerut miercuri procurorilor o confruntare cu cel considerat de anchetatori principalul suspect. Doctorul este de părere că suspectul a acționat la comandă și vrea să afle care este motivul pentru care soția lui a fost omorâtă. El speră că un dialog cu suspectul ar putea aduce informații importante în anchetă.

Gigel Potrivitu, avocatul bărbatului: „Domnul Gavril ar vrea să-l aibă față-n față pe inculpat să poată să-și adreseze niște întrebări reciproc și poate-n felul ăsta și inculpatul, în măsura în care probele-l dovedesc a fi vinovat, va avea puterea să recunoască săvârșirea faptelor și să indice și mobilul săvârșirii acestora și eventualele persoane care au pus la cale această faptă”.

Citește și
teatru
Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc la Bucureşti, susţinut de peste 500 de actori

Soțul dentistei este de părere că există un autor moral al crimei care acum este liber. Tot miercuri, bărbatul a mai depus o plângere în care îl acuză pe suspect de infracțiunea de pătrundere fără drept în cabinetul medical al soției lui.

Articol recomandat de sport.ro
Englezii au reacționat imediat după ce Radu Drăgușin a fost făcut KO în Everton - Spurs
Englezii au reacționat imediat după ce Radu Drăgușin a fost făcut KO în Everton - Spurs
Citește și...
Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc la Bucureşti, susţinut de peste 500 de actori
Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc la Bucureşti, susţinut de peste 500 de actori

Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc în luna februarie la Bucureşti, anunţă Asociaţia A.R.T. Fusion.

S-a câștigat premiul cel mare la Loto 5/40, la extragerea din 19 ianuarie. Sume mari câștigate și la Joker și Noroc
S-a câștigat premiul cel mare la Loto 5/40, la extragerea din 19 ianuarie. Sume mari câștigate și la Joker și Noroc

Loteria Română a acordat 25.950 de câştiguri în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei la tragerile loto de duminică, 19 ianuarie, informează instituţia într-un comunicat transmis luni.

STS: Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în 2024, cu aproape un milion
STS: Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în 2024, cu aproape un milion

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori.

Recomandări
Ziua învestirii lui Donald Trump la Casa Albă. Ceremonia depunerii jurământului și principalele evenimente de astăzi
Ziua învestirii lui Donald Trump la Casa Albă. Ceremonia depunerii jurământului și principalele evenimente de astăzi

Donald Trump depune jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii.

Românii din străinătate care vor să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale din 2025 se pot înscrie online
Românii din străinătate care vor să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale din 2025 se pot înscrie online

De luni, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din 2025 prin corespondență sau la o secție de votare din afara țării se pot înregistra pe www.votstrainatate.ro.

Blue Monday, cea mai tristă zi a anului din cauza banilor. Aplicațiile gratuite care te ajută să-ți drămuiești finanțele
Blue Monday, cea mai tristă zi a anului din cauza banilor. Aplicațiile gratuite care te ajută să-ți drămuiești finanțele

A treia luni din ianuarie este considerată de unii specialiști cea mai tristă zi din an și cunoscută ca Blue Monday. Sărbătorile au trecut, vremea este rece și mulți ar spune că salariul s-a dus deja.